Servicii oferite

Psihoterapie individuala pentru copii


“Tot ceea ce atinge frontal emoţia, atinge drastic memoria şi va forma personalitatea”
Augusto Cury
Psihoterapia copilului defăşurată individual se bazează pe relaţia caldă, de încredere şi suportivă care se crează între copil şi psihoterapeut. Acesta din urmă realizează un demers personalizat, ceea ce înseamnă că este în mod direct un demers axat pe nevoile şi pe problematica ce o prezintă copilul. Tematica întâlnirilor, succesiunea activităţilor, maniera de lucru şi metodologia utilizată este de asemenea în funcţie de nevoile copilului.

Când să mergi cu copilul la psihoterapeut

În situaţia în care copilul
  • are somnul agitat, are coşmaruri sau se trezeşte plângând
  • a suferit o traumă, un abuz sau a fost supus actelor de violenţă
  • este mai tot timpul retras sau nefericit
  • nu se joacă şi nu preferă compania celorlalţi copii
  • prezintă un comportament opozant sau agresiv
  • prezintă enurezis
  • se îmbolnăveşte în mod repetat fără a fi descoperită o cauză de natură organică
  • se ceartă frecvent cu prietenii, colegii sau membrii familiei
  • are dificultăţi de concentrare la învăţătură şi la jocurile logice
  • nu respectă convenienţele şi normele sociale
  • prezintă comportamente, atitudini sau stări care îi îngrijorează pe părinţi

Psihoterapia se adresează de asemenea tuturor copiilor care nu prezintă tulburări sau disfuncţii, însă doresc o dezvoltare personală armonioasă, doresc să construiască o bază solidă a personalităţii care acum este într-un proces de modelare şi devenire.
Psihoterapia copilului este specifică şi diferă într-o oarecare măsură de cea adresată adulţilor. Psihoterapeutul nu discută cu copilul despre problemele lui, ci explorează prin mijloace specifice lumea sa internă, însoţindu-l spre rezolvarea lor prin tehnici ale jocului, prin desen, joc de rol, poveşti sau metafore terapeutice.
Suferinţa psihică se manifestă la copii prin spaimă, nelinişte, agitaţie, timiditate exagerată, enurezis, hiperactivitate, coşmaruri, dezinteres pentru diverse activităţi, tulburări de comportament – minciună, furt, furie, agresivitate.
Lumea internă a copilului este explorată de către psihoterapeut într-o manieră simbolică, ajutându-l în acest fel pe copil să depăşescă problemele sale.
Procesul terapeutic îi ajută pe copii să-şi dezvolte: conştiinţa analitică, deprinderea de a gândi înainte de a acţiona, capacitatea de a pune întrebări şi responsabilitatea socială. Emoţiile sunt cele care dau calitatea experienţelor. Oferind copilului experienţe pozitive atunci calitatea vieţii lui va fi una superioară.
Indiferent care ar fi cauza acestor probleme, copilul are dreptul să le depăşescă şi să se dezvolte armonios.
In cadrul psihoterapiei copiii invaţă:
  • să comunice eficient
  • să invingă timiditatea
  • să relaţioneze optim cu părinţii, colegii
  • să-şi dezvolte creativitatea
  • să se cunoască pe sine
Psihoterapia pentru copii se poate desfăşura individual sau în grupurile de terapie. Şedinţele de terapie au o frecvenţă de o întâlnire pe săptămână. Durata unei şedinţe este de o oră. Terapia se desfăşoară pe parcursul a 10 şedinţe sau potrivit nevoilor identificate pentru fiecare copil în parte.

Dă copilului tău şansa să descopere armonia lumii sale interioare şi să se bucure astfel de copilăria sa!

 

Psihoterapie individuala adulti


“Nu poţi rezolva problemele importante la acelaşi nivel de gândire la care le-ai creat”

Albert Einstein

Psihoterapia individuală
presupune un demers realizat individual, centrat pe nevoile clientului, prin care se facilitează vindecarea şi schimbarea terapeutică.
Psihoterapia se desfăşoară într-un cadru suportiv, securizant şi confidenţial, în care psihoterapeutul ascultă fără să critice sau să judece, analizează şi valorizează, ajutând persoana să găsească soluţiile cele mai potrivite situaţiei sale.

 Psihoterapia este procesul psihologic prin care sunt examinate, folosind tehnici aspecifice, sentimentele, gândurile, trăirile, evenimentele, valorile personale, cu scopul ameliorării tulburărilor, depăşirii dificultăţilor emoţionale şi relaţionale astfel încât să poţi fii capabil să faci schimbările necesare în viaţa ta. Schimbările vin atunci când sufletul este pregătit să facă o nouă alegere, o “alegere mai înaltă”. Şi pentru că nu poţi rezolva problemele importante la acelaşi nivel de gândire la care au fost create, psiholterapeutul este alături de tine oferindu-ţi o perspectivă nouă şi să îţi călăuzească paşii în procesul vindecării.

Psihoterapia te ajută să devii conştient de semnificaţia lumii tale interioare, să devi capabil să operezi asupra ei astfel încât să obţii schimbările necesare şi calitatea vieţii pe care o doreşti.

Eşti binevenit (ă) să faci o programare sunând la unul din numerele de telefon afişate:

Psiholog - Psihoterapeut: Maria Coman
Contact: 0729/411711 
mail: maria@armoniasufletului.ro
Brasov, Strada Codrii Cosminului nr 48